ACAROM: Producţia naţională de autoturisme a scăzut cu 6,54%, în primele zece luni

1 săptămână in urmă 16

Producţia de autoturisme în România a ajuns la un volum de 333.179 de unităţi, în primele zece luni ale anului, în scădere cu 6,54% faţă de intervalul similar din 2020, arată datele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), publicate marţi. În primele zece luni din 2020, producţia totală de autoturisme din România era de 356.491 de unităţi, Conform datelor centralizate, dintre cele 333.179 de autoturisme produse la nivel naţional din ianuarie până în octombrie 2021, un număr de 208.104 de unităţi erau Dacia, iar 125.075 de unităţi marca Ford. Doar la nivelul lunii octombrie 2021 au fost produse pe plan local 18.277 de autoturisme, în scădere faţă de septembrie 2021, când au fost înregistrate 29.077 de autoturisme. Din totalul raportat în octombrie, 13.820 de unităţi au fost produse la uzina Dacia, iar 4.457 de unităţi la uzina Ford din Craiova. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă