A obținut Florinel Coman permisul de conducere în Ucraina? Ce spune legea și ce bolid conducea când a fost oprit pe A2

1 săptămână in urmă 29

Liga 2: Petrolul - Metaloglobus, marți, 19:00, Digi Sport 1

UEFA Champions League: Atletico Madrid - Chelsea, marți, 22:00, Digi Sport 1

Atacantul celor de la FCSB, cu un singur gol în actualul sezon al Ligii 1, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins pe autostrada A2, luni după-amiază, în timp ce rula cu 165 de km/h. Fotbalistul venea de la Constanța spre București la bordul unui Audi A7.

De altfel, Coman este recunoscut pentru faptul că este atras de astfel de mașini cu mulți cai putere. S-a și fotografiat, alături de prietena sa, Ioana Timofeciuc, și de mașina ”buclucașă”, într-una din vacanțele lor.

Galerie Foto

Coman ar fi avut probleme cu polițiștii în momentul în care le-ar fi prezentat un document, pe post de carnet de conducere, care nu ar avea valabilitate în România.

Gigi Becali: ”A luat carnetul în altă țară, nu e înregistrat”

Gigi Becali a intervenit ÎN DIRECT la Digi Sport și a explicat că de fapt permisul de conducere al lui Coman ar fi valabil și că a fost obținut în Ucraina. 

”El are carnet, dar e luat în altă țară. Un carnet este valabil în orice țară, el a luat carnet în altă țară. Când au verificat la noi în baza de date, la noi la miliție nu apare, nu e înregistrat, că nu apare la noi. A luat carnetul în altă țară, nu e înregistrat, că nu te inregistrează nimeni.

Băiatul avea permis, nu poate să fie penal dacă avea permis. O să verifice autoritățile, mâine-poimâine o să verifice la miliția din Ucraina, o să vadă că a dat examenul acolo.

Suspendare de carnet îi dă oricum, că are 165 la oră. Chiar dacă e și fără carnet, o să îi dea un an cu suspendare de pușcărie. Care e problema? Mă duc eu la judecător și îi spun ”domnule judecător, el e jucător la FCSB, dă-i o amendă penală”. O să-l ierte și gata”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport Special.

La prima vedere s-ar putea crede că Florinel Coman ar fi ales calea Ucrainei pentru că ar fi mai lesne acolo de obținut permisul.

Realitatea este însă alta. Pentru a deveni șofer cu acte în regulă în Ucraina trebuie să treci două examene teoretice și unul practic iar întreg acest proces se întinde pe durata a două luni, potrivit site-ului immigrationua.com, citat de AS.ro.

Florinel Coman, dosar penal după ce ar fi fost prins fără carnet! 

Potrivit unor surse demne de încredere, ale Digi Sport, fotbalistul de la FCSB ar fi fost prins, azi, în jurul orei 17:25, pe autostrada A2, la km 75, pe sensul de mers dintre Constanța spre București, cu viteza de 165 km/h.

Internaționalul român a trebuit să le prezinte polițiștilor de la Rutieră documentele, moment în care se pare că lucrurile s-au complicat. Coman le-ar fi prezentat acestora un document asemănător unui permis de conducere internațional, fără însă a putea face dovada deținerii vreunui permis de conducere național.

Puși în fața unei astfel de situații, polițiștii au căutat detalii sau informații în baza de date. Se pare că nu au găsit un permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, pe numele Coman Florinel Teodor.

Așa se face că, polițiștii se pare că i-au întocmit fotbalistului roș-albaștrilor un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În plus, documentul prezentat la control a fost ridicat in vederea continuării cercetărilor.

Etichete:
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă