A murit Mircea Bolba. Fostul fotbalist avea 59 de ani

1 lună in urmă 23


Fostul jucător la Olimpia Satu Mare, Poli Timișoara și Steaua, Mircea Bolba a murit, noaptea trecută, la vârsta de 59 de ani, informează gsp.ro.


„Astăzi, simbolul Olimpiei, Mircea Bolba a devenit, prea devreme, legendă. A fost alături de clubul pe care l-a iubit până în ultima clipă. S-a dus in lumea celor drepți așa cum știm că și-a dorit: ca antrenor al Olimpiei. Avea planuri mari, pentru anul centenar și se angajase cu pasiune la reconstrucția Olimpiei. Pierdem un mare fotbalist, un antrenor dăruit și mai ales un Olimpist adevărat. Promitem să îi cinstim memoria cum se cuvine și să nu îl uităm niciodată. Adio Mircea Bolba, odihnește-te în pace!” a fost mesajul postat pe site-ul oficial al clubului Olimpia Satu Mare.


Pe 22 decembrie, Mircea Bolba a fost internat în spital, deoarece se confrunta cu probleme severe de sănătate. Printre altele, acesta fusese testat pozitiv cu COVID-19.


Mircea Bolba și-a început cariera la Olimpia Satu Mare, iar în sezonul 1980/81 a fost transferat la Steaua București, pentru care a evoluat în 8 partide. Ulterior, acesta a mai jucat pentru ASA Târgu Mureș, Politehnica Timișoara, Bihor Oradea, Sportul 30 Decembrie, Evagoras Paphos (Cipru), Armătura Zalău și Inter Sibiu.


În 1981, Mircea Bolba a participat la Campionatul Mondial de tineret din Australia, unde naționala României s-a clasat pe locul al treilea. În finala mică, echipa antrenată de Constantin Cernăianu a învins Anglia, scor 1-0.


Foto: Facebook / SC Olimpia Satu Mare



Citeşte Articolul Întreg pe Sursă