A murit încă un pacient afectat de incendiul de la Matei Balș. Este vorba despre o femeie în vârstă de 58 de ani, aflată în stare gravă. Bilanțul a ajuns la 6 decese, iar două persoane sunt intubate

1 lună in urmă 1

Vești proaste despre starea pacienților afectați de incendiul de la Balș. Încă o persoană a decedat în urma complicațiilor suferite. Este vorba despre o femeie în vârstă de 58 de ani, ce se afla în stare gravă și era intubată. În același timp o echipă mixtă formată din procurori, poliţişti criminalişti şi specialişti de la INSEMEX Petroşani au reluat sâmbătă dimineața cercetările la pavilionul de la Matei Balș.

30 Ianuarie 2021, 10:47 (actualizat 30 Ianuarie 2021, 13:35) |

Tragedie la Matei Balș

De asemenea, la Poliţia Capitalei vor fi audiate mai multe cadre medicale ale spitalului, printre care şi medicul care a fost de gardă în noaptea producerii incendiului.

Tot sâmbătă, vor fi efectuate la INML necropsiile cadavrelor, după cum anunţa vineri procurorul care se ocupă de acest caz, Alexandru Anghel.

"Am efectuat cercetarea la faţa locului, au fost ridicate cadavrele şi trimise la INML. În cursul zilei de mâine, vor avea loc necropsiile. În cadrul cercetării la faţa locului au fost cooptaţi şi specialiştii de la INSEMEX Petroşani, pentru a ne lămuri în legătură cu împrejurările producerii incendiului. Cercetarea la faţa locului trebuie să fie una foarte minuţioasă, nu se poate termina astăzi. Azi, am ridicat cadavrele şi am făcut o primă evaluare. Mâine, reluăm tot cu specialiştii de la INSEMEX. Au fost ridicate documente, urmează să fie analizate. Este un volum destul de mare de documente ridicate, nu putem trage încă o concluzie. Există camere de supraveghere şi au fost ridicate imagini şi urmează să fie analizate. În saloane nu există supraveghere video. Nici pe holurile spitalului", declara vineri procurorul. Acesta a lansat şi ipoteza producerii a două explozii ale unor tuburi de oxigen, însă după izbucnirea incendiului.

De asemenea, anchetatorii trebuie să stabilească dacă în salonul care a luat foc a existat o aerotermă, aşa cum afirmă fiica unui pacient.

Incendiul de la "Matei Balş" a izbucnit vineri, în jurul orei 5,00, iar în pavilion erau internaţi bolnavi cu COVID-19. Trei pacienţi au murit carbonizaţi şi o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eşuat. Ulterior, într-o baie a fost găsită o altă persoană decedată.

Procurorii şi poliţiştii efectuează o anchetă în acest caz, într-un dosar de ucidere din culpă.

Starea de sănătate a pacienților afectați de incendiul care a avut loc la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” și care au fost transferați în alte unități sanitare:

Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București: 11 pacienți, stare stabilă.

Spitalul Universitar de Urgență din București: 5 pacienți - 4 pacienți în stare stabilă, 1 pacient decedat (ATI).

Spitalul Universitar de Urgență „Elias”: 6 pacienți: stare stabilă.

Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”: 6 pacienți, 1 pacient în stare gravă (ATI), 5 pacienți în stare stabilă;

Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”: 3 pacienți în stare stabilă (ATI).

Spitalul Militar Central: 4 pacienți, 2 pacienți urmează să fie externați, 1 pacient în stare stabilă, internat în secția ATI, 1 pacient intubat, instabil (ATI).

Spitalul „Witting”: 3 pacienți, stare stabilă.

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”: 4 pacienți, 2 pacienți în stare stabilă , 2 pacienți în secția ATI (stare stabilă).

Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”: un pacient intubat (ATI).

Spitalul de Urgență Floreasca: 6 pacienți, 3 pacienți în stare stabilă, 3 urmează să fie externați.

Spitalul Monza 3 pacienți, stare stabilă.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă