A murit F. W. de Klerk, președintele sud-african care l-a eliberat pe Nelson Mandela și a pus capăt apartheid-ului

3 săptămâni in urmă 24

Fostul președinte al Africii de Sud, Frederik Willem de Klerk, a murit, relatează BBC. De Klerk a fost președintele sud-african care a demantelat sistemul de segregare rasială apartheid în această țară și l-a eliberat pe Nelson Mandela, dar și pe alți activiști sud-africani care se opuneau acestui sistem. 

Purtătorul de cuvânt al fostului lider sud-african a spus că acesta a fost diagnosticat cu cancer în acest an.

„Fostul președinte F. W. De Klerk, a murit în liniște la locuința sa din Cape Town, în această dimineață, după o luptă împotriva cancerului”, se arată în comunicatul dat de fundația fostului președinte, joi.

De Klerk, un personaj emblematic în evenimentele de la anilor 1990, când Africa de Sud a făcut trecerea la democrație și a renunțat la sistemul de segregare rasială apartheid, a fost președinte al Africii de Sud între 1989 și 1994. 

În 1990, De Klerk l-a eliberat pe activistul anti-apartheid și viitorul președinte Nelson Mandela. Guvernul său a organizat primele alegeri cu vot universal în 1994, câștigate de Mandela și de Congresul Național African. Pentru rolul său în aceste evenimente, De Klerk a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1993, alături de Mandela.

Editor : Adrian Dumitru

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă