A murit Bob Saget, actor din cunoscutul serial „Casa plină”

2 săptămâni in urmă 18


Actorul de televiziune şi stand up comedy Bob Saget, 65 de ani, cunoscut pentru rolul din serialul „Casa plină/ Full House”, a murit duminică, 9 ianuarie, la hotelul Ritz-Carlton din Florida, relatează news.ro. El a fost găsit de poliție inconştient în camera sa de hotel.


Decesul lui Bob Saget a fost pronunţat la faţa locului și nu au fost oferite, momentan, detalii despre cauza morţii. 


În 1987, Saget a fost distribuit în rolul Danny Tanner, tată de familie, în serialul „Full Fouse” (ABC). În serial, el îşi creştea fiicele ca tată singur, după moartea soţiei, şi avea ajutorul cumnatului său, Jesse Katsopolis, jucat de John Stamos, şi al celui mai bun prieten, Joey Gladstone (Dave Coulier).


Serialul a avut opt sezoane şi 192 de episoade, din 1987 până în 1994.


Netflix a lansat o continuare, intitulată „Fuller House” (2016 - 2020), care are cinci sezoane şi 75 de episoade. Saget şi-a reluat rolul, apărând în zece epidoade.


În perioada 1989 - 1997, Saget a fost gazda emisiunii „America’s Funniest Home Videos”, în care erau prezentate cele mai amuzante înregistrări video făcute acasă de telespectatori.


Actorul de stand up comedy începuse în septembrie 2021 un turneu american care urma să se încheie în iunie 2022. Sâmbătă seară, înainte să fie găsit mort, Bob Saget a susţinut un show în Jacksonville, Florida.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă