A murit Alexandru Sassu, unul dintre oamenii prezenți la Adunarea Generală din 2003, când Gigi Becali a luat Steaua!

1 lună in urmă 23

Alexandru Sassu, fost politician și fost poloist, a murit astăzi în urma afecțiunilor cardiace de care suferea. Sassu avea 65 de ani.

„Acesta a fost unul din puținii politicieni care au susținut sportul românesc în general și polo-ul românesc în special, dar care l-a și practicat în tinerețe, fiind component al lotului național de juniori.

Dorim să transmitem prin intermediul acestui mesaj condoleanțe familiei și regretul pentru faptul că încă o persoană din familia polo-ului ne părăsește. Dumnezeu să-l odihnească!”, se arată pe pagina de Facebook a Federației Române de Polo.

Alexandru Sassu, prezent la momentul zero al echipei lui Gigi Becali!

Alexandru Sassu a participat la Adunarea Generală din 2003, când Viorel Păunescu a cedat clubul de fotbal Steaua București lui Gigi Becali. Mai mult, până în 2002, Alexandru Sassu a fost vicepreședinte al Consiliului Director de la Steaua.

Alexanxdru Sassu a fost președinte al Televiziunii Române în perioada 2007-2010. În mandatul său, TVR a reușit cea mai scumpă achiziție – drepturile pentru Liga Campionilor. Televiziunea Română era o forță la momentul respectiv și se putea lupta cu posturile de televiziune puternice din țara noastră.

În 2010, Alexandru Sassu a fost numit la conducerea Adevărul TV, iar 8 ani mai târziu avea să revină la TVR în calitate de producător și consilier al Doinei Gradea.

Ce s-a întâmplat la Adunarea Generală din 2003

23 ianuarie 2003. Ora 19:00. Becali parca mașina în fața intrării principale a stadionului din Ghencea. Era înconjurat de gărzile de corp și avea un singur scop: „Nu vreau să mai fiu fraier pe banii mei. Vreau 51% din Steaua sau plec”.

Câteva ore mai târziu s-a oficializat dorința sa. Dintre cei 79 de membri ai Adunării Generale, 74 votaseră ca cel adus la Steaua de Victor Pițurcă și Viorel Păunescu să fie comandorul celei mai titrate echipe din România. Cu Păunescu dăduse bătălia finală. Una dură, în care s-a calculat totul până la ultimul leu. Acum sunt prieteni ca și cum n-ar fi scos niciodată săbiile unul împotriva celuilalt.

„Cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru Steaua e că l-am adus pe Becali”, spune acum Viorel Păunescu. Ce s-a întâmplat de fapt în acea seară nu se va afla prea curând. În 2005, Dragomir susținea că Becali a folosit forța pentru a lua Steaua, pentru ca în 2013 să se spună că a fost un vot corect.

The post A murit Alexandru Sassu, unul dintre oamenii prezenți la Adunarea Generală din 2003, când Gigi Becali a luat Steaua! appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă