A început administrarea dozei de rapel la serul Johnson&Johnson. Peste 700 de persoane au fost vaccinate

3 săptămâni in urmă 20

Miercuri, 10 Noiembrie 2021, ora 16:33

50 citiri

A început administrarea dozei de rapel la serul Johnson&Johnson. Peste 700 de persoane au fost vaccinate

Un număr de 720 de români au fost vaccinaţi cu serul Johnson&Johnson ca doză de rapel, dar şi ca doză a doua în schema heterologă, pe tot parcursul campaniei de imunizare, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Potrivit unui comunicat CNCAV transmis miercuri, precizările vin în contextul apariţiei în spaţiul public a informaţiei conform căreia 720 de români ar fi fost vaccinaţi "cu serul greşit".

"Potrivit informaţiilor puse de dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), regăsite în Raportarea privind persoanele vaccinate din data de 09.11.2021, numărul alocat dozei de rapel reprezintă persoanele vaccinate cu produsul Johnson&Johnson ca doză de rapel, dar şi ca doză 2 în schema heterologă, ca urmare a actualizării rapoartelor în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), pe tot parcursul campaniei de vaccinare", se arată în comunicat.

CNCAV menţionează că, potrivit instrucţiunii emise în data de 13 august, schema completă de vaccinare împotriva COVID-19 se realizează cu acelaşi tip de vaccin, însă, în situaţii speciale apărute după prima doză, se recomandă administrarea unui alt tip de ser fabricat după o tehnologie diferită.

"Totodată, conform instrucţiunii emise în data de 10 septembrie, se permite vaccinarea cu un alt tip de vaccin, faţă de cel administrat la prima doză, atunci când există o recomandare medicală atestată printr-un document medical (bilet de externare, scrisoare medicală, adeverinţă medicală) şi asumată de un medic cu drept de liberă practică. În acest caz, în centrul de vaccinare va fi păstrată o copie după recomandarea medicală, ataşată formularului de triaj medical şi pacientul va semna consimţământul informat. Situaţia punctuală a cazurilor care au beneficiat de schemă de vaccinare heterologă se regăseşte la nivelul centrelor de vaccinare/cabinetelor de medicină de familie, unde aceste persoane s-au prezentat", informează CNCAV.

Citeste si:

 ”Nu e deloc amuzant”. Ce-a făcut-o să-și schimbe părerea

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul 2 mondial, a anunţat că s-a vaccinat contra COVID-19, după ce a ratat turneul de la Indian Wells din cauză că a fost infectată cu noul...

Scădere dramatică a ratei de vaccinare. Mai puțin de 25.000 de persoane s-au imunizat cu prima doză în ultimele 24 de ore

Numărul vaccinărilor anti-Covid-19 este în continuă scădere, cifrele fiind la jumătate față de situația din urmă cu 10 zile. Astfel, în ultimele 24 de ore, s-au imunizat doar 56.701...

DigiSport.ro

ObservatorNews.ro

DigiSport.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă