A facut puscarie pentru Liviu Dragnea in dosarul Referendumul si acum poate ajunge din nou dupa gratii pentru furt de utilaje agricole

2 săptămâni in urmă 33

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Vrancea impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale Vrancea si Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Vrancea au efectuat marti, 27 aprilie, nu mai putin de 119 perchezitii domiciliare, un numar record, majoritatea pe raza judetului Vrancea.

Ei au vizat destructurarea unui grup organizat de hoti de utilaje agricole sau de constructii din strainatate, din tari precum Italia, Marea Britanie, Belgia sau Austria, pe care le transportau in tara cu ajutorul unor platforme rutiere.

Modul de operare era unul specific infractorilor de acest gen, utilajele fiind livrate unor clienti preexistenti, vandute in marja de 30%-50% din pretul real, ajungand chiar si in aceste conditii la preturi de cateva zeci de mii de euro.

"In principiu, in localitatile de domiciliu, dar si pe raza altor unitati administritive, membrii gruparilor le depozitau la colaboratori sau chiar in spatii detinute de firme inregistrate legal, pe perioada cat utilajele erau "cosmetizate" in sensul mascarii zonelor din care au fost sustrase/rupte/distruse dispozitivele GPS de localizare sau pentru a le face sa corespunda vizual cu utilaje cu privire la care au obtinut documentele reale.

De asemenea, pana la vanzarea directa sau prin platformele online, membrii gruparii apelau la alti colaboratori care, fie intocmeau in fals documentele aferente tipului de utilaj ce urmeaza a fi vandut, fie interveneau asupra soft-ului utilajului pentru a face bypass la unele comenzi conditionate de existenta dispozitivului GPS, fie interveneau pentru reducerea numarului de kilometri inregistrati de computerul de bord, ori pentru modificarea datei de productie", potrivit procurorilor DIICOT.

Dupa o noapte intreaga de audieri, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Vrancea au dispus retinerea a 15 persoane acuzate de savarsirea infractiunilor de furt calificat, fals material in inscrisuri oficiale, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integritatii datelor informatice, luare de mita, dare de mita si punere in circulatie sau conducerea unui vehicul neinmatriculat. Unul dintre cei retinuti este liderul de sindicat de la Sistemul de Gospodarire a Apelor Vrancea, Sergiu Misaila, acuzat de anchetatori de doua fapte de luare de mita.

Acesta a fost filat in doua randuri cum a luat mita in luna martie, in doua parcari din Focsani, sume nu foarte mari, 1.000 de lei de fiecare data, de la doi autori ai furturilor de utilaje, Indoila Laurentiu, zis "Tinta" si Indoila Costel, poreclit "Bila".

Pentru banii oferiti Mihaila avea sarcina sa le transmita informatii privind controalele efectuate de institutia unde lucreaza, respectiv SGA, la firmele ce au ca obiect de activitate exploatarea pietrisului din albia raului Siret. Asta pentru ca iubita lui Tinta era administratorul firmei S.C. ENNE BALAST TRANSPORT S.R.L, societate avand ca obiect de activitate "extractia pietrisului si nisipului; extractia argilei si caolinului".

Interesant este ca in acest dosar apare un alt personaj, cunoscut din alte imprejurari infractionale. Este vorba despre Vili Stan, din comuna Suraia, retinut pentru 24 de ore, pentru implicarea in furturi.

Vili Stan este cunoscut ca fiind singurul condamnat cu executare din dosarul Referendumul 2012, pentru demiterea presedintelui de atunci Traian Basescu. In acest dosar a fost condamnat cu suspendare si Liviu Dragnea, dar si alti aproape 100 de locotenenti ai sai, pentru frauda.

Vili Stan a fost condamnat in 2016 la o pedeapsa de un an si zece luni de inchisoare, dupa ce a fost prins punand voturi in urna, desi era presedinte de sectie de votare. El avea deja o pedeapsa cu suspendare intr-o alta cauza, astfel ca automat a mers la puscarie.

Stan a fost obligat si la despagubiri catre o jurnalista care era observator in sectia de votare unde acesta era presedinte, pe care a molestat-o, instanta obligandu-l la plata "a sumei totale de 2538 lei cu titlu de despagubiri civile, din care suma de 38 lei reprezinta daune materiale si suma de 2500 lei reprezinta daune morale".

"Vili Stan continua sa efectueze semnaturi sau sa scrie pe acele liste suplimentare, insa convingerea mea este ca efectua semnaturi", a spus judecatorilor Madalina Burlan, jurnalista in Focsani. Ea a precizat ca Stan i-a cerut sa paraseasca sala si pentru ca a refuzat a fost ridicata cu forta de pe scaun: "In acel moment am inceput sa tip, ocazie cu care Stan Vili mi-a dat o palma peste fata", a spus in fata instantei jurnalista Madalina-Ionelia Burlan.

Toti cei 15 retinuti in cazul furturilor de utilaje au fost dusi in fata instantei cu propunerea de arestare preventiva, dar judecatorii de la Tribunalul Vrancea au respins cererea DIICOT Vrancea de arestare preventiva a inculpatilor. Decizia poate fi contestata la Curtea de Apel Galati

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă