A doua oară în timpul mandatului când Iohannis nu a mers la comemorarea victimelor din Colectiv

4 săptămâni in urmă 11

Pentru a doua oară în timpul mandatului său, președintele Klaus Iohannis nu a mers, sâmbătă, la comemorarea victimelor incendiului din 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv, în urma căruia au murit 64 de oameni.

În fiecare an, cu excepția anului 2017, Iohannis a mers în 30 octombrie la fosta fabrică Pionierul, pentru a aprinde o lumânare pentru victimele tragediei. În 2017, Klaus Iohannis și-a pus drept fotografie de copertă, pe contul oficial de Facebook, numele tuturor victimelor.

Sâmbătă dimineață, în fața fostei fabrici Pionierul, unde rudele victimelor și supraviețuitorii tragediei se strânseseră pentru comemorare, o angajată a Administrației Prezidențiale a adus în fața clubului o coroană cu mesajul: "Colectiv mereu în inimile noastre” – Președintele României, Klaus Iohannis, scrie Libertatea.

Șase ani, astăzi, de la tragedia care a marcat România - Colectiv. 65 de tineri care erau în club la concertul trupei Goodbye to Gravity au murit. Alți peste 150 au fost răniți, iar unii dintre ei au rămas mutilați pe viață și bat și acum drumul spitalelor. Pentru prima dată atunci, după incendiu, în România s-a strigat în stradă "Corupția ucide".

La 6 ani de atunci, nu există niciun vinovat. Procesul se târăște de aproape doi ani la Curtea de Apel, după ce în prima instanță au fost condamnați primarul Cristian Popescu Piedone, cei trei patroni ai clubului Colectiv și câțiva funcționari.

"Un simulacru de justiție al cărui scop este acela de a trage, în fel și chip, de timp pentru a amâna pronunțarea unei sentințe, spre a menaja sensibilități politice și de stat" - așa a descris procesul Alexandra Furnea, unul dintre supraviețuitorii incendiului din 30 octombrie 2015.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă