A acuzat fostul vicepremier de abuz sexual, apoi a dispărut!

2 săptămâni in urmă 9

Articol de GSP - Publicat joi, 11 noiembrie 2021, 17:32 / Actualizat joi, 11 noiembrie 2021 17:33

Shuai Peng, 35 de ani, l-a acuzat public de abuz sexual săptămâna trecută pe fostul vicepremier chinez Zhang Gaoli. Acum, fostul lider mondial la dublu în 2014 a dispărut!

Conform jurnaliștilor britanici de la Daily Mail, sportiva a fost de negăsit din acel moment!

Shuai Peng a detonat un scandal în China

Shuai Peng l-a acuzat pe Gaoli printr-o postare pe rețeaua socială Weibo, care ulterior a fost ștearsă. Jucătoarea spune că Gaoli a forțat-o acum câțiva ani să întrețină relații sexuale și că mai târziu au avut o relație consimțită sporadică. 

A acuzat fostul vicepremier de abuz sexual, apoi a dispărut!

Zhang Gaoli / foto: Guliver/Getty Images

La o jumătate de oră după publicare, postarea a dispărut, apoi nicio poziție oficială nu a putut fi obținută din partea lui Peng, a agenției care o reprezintă sau a Consiliului de Stat. Zhang, 75 de ani, a fost vicepremier între 2013 și 2018. 

Este pentru prima oară când o acuzație în stilul #MeToo vizează un înalt oficial din China.

Shuai Peng: „Recunosc că nu sunt o fată bună, sunt o fată rea”

Povestea dintre cei doi ar fi început în 2007, în vremea în care Zhang Gaoli era liderul partidului din Tianjin. Cei doi s-au cunoscut la clubul de tenis din orașul respectiv, unde Zhang a venit inițial alături de soția sa. Totuși, jucătoarea recunoaște că a intrat în jocul oficialului: „Recunosc că nu sunt o fată bună, sunt o fată rea”, a mai spus Shuai Peng.

Shuai Peng este o figură inconfundabilă în circuitul feminin. Are două titluri câștigate și la simplu, însă rezultate cu adevărat impresionate a reușit în circuitul de dublu: 23 de titluri, printre care și două de Mare Șlem (Roland Garros 2014 și Wimbledon 2013). În prezent, ocupă locul 189 la dublu și 248 la simplu.

Zhang Gaoli, în prezent pensionar, a fost vicepremierul țării din 2013 și până în 2018. El a ocupat și funcția de secretar de partid al provinciei Shandong și a fost membru al Comitetului permanent al Poltiburo între 2012 și 2017.

Citește și alte știri din tenis: 

Boris Becker îi pune în gardă pe Djokovic și Medvedev! Jucătorul pe care îl vede lider ATP în anul 2022

Andreea Prisăcariu, discurs dur pe Twitter: „Știți de ce sunt urâtă de românii mei? ”

Playtech: BOMBĂ! Sora lui Petrică Mâțu Stoian, mărturisire sinceră despre relația artistului cu Niculina Stoican


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă