70% din paturi sunt ocupate la Institutul Marius Nasta, pe secția destinată pacienţilor cu complicaţii post-COVID

2 săptămâni in urmă 14

Aproximativ 70% dintre paturile alocate serviciului non COVID la Institutul Marius Nasta din București sunt ocupate cu pacienţi care suferă de complicaţii după ce au trecut prin boală, cele mai multe dintre ele fiind respiratorii, relatează News.ro.

Fibroza pulmonară post-COVID este pe primul loc între aceste complicații, susține prof. Dr. Florin Mihălţan, şef de secţie, medic primar pneumolog la Institutul Marius Nasta.

”Se vorbeşte foarte puţin de long COVID şi de complicaţiile post-COVID, din păcate.  Sunt două momente în cursul acestei contagiuni. Unul este cel acut, cu tot ceea ce înseamnă din punctul de vedere al consecinţelor, la formele severe, insuficienţă respiratorie acută, sindrom de detresă respiratorie, internare în terapie intensivă, şi din rândul acestor cazuri severe se recrutează ulterior, în faza a doua, complicaţiile la distanţă ale bolii, se numesc complicaţii post-COVID sau non-COVID şi care în principal sunt cu insuficienţe respiratorii, de data asta cu tendinţa de cronicizare, rămân complicaţiile pulmonare pe primul plan, 70% din complicaţii sunt respiratorii, iar din rândul acestor complicaţii respiratorii pe primul loc este aşa zisa fibroză pulmonară post covid”, a explicat Prof. Dr. Mihălţan.

Programele de reabilitare respiratorie, extrem de importante în cazul celor care au rămas cu diferite complicaţii respiratorii. Acest tip de recuperare se poate face la Instiutul Marius Nasta din Capitală

„Ca paturi ocupate, în momentul de faţă post COVID cam 70% din paturi sunt ocupate de aceşti pacienţi. Foarte important, la categoria aceasta de pacienţi respiratori, la tot ce adăugăm noi, oxigen şi ventilaţie este să înceapă şi kinesiterapia precoce, adică să aibă un program de reabilitare respiratorie, de întărire a musculaturii. Noi avem kinesiterapeuţi dar în Bucureşti ştiu că mai există servicii de reabilitare care funcţionează în privat şi care sunt extrem de utile, sunt programe care se fac şi se prelungesc acasă, pot să meargă până la 4-6 săptămâni”, a declarat Prof. Mihălţan.

  Sursa foto: Inquam Photos/ Alexandra Pandrea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă