67% dintre patroni aprobă creşterea salariului minim brut, în 2022. Care sunt scenariile posibile SONDAJ

1 lună in urmă 10

Majoritatea patronilor ar fi de acord cu o creştere a salariului minim brut pe economie in 2022, potrivit unui sondaj realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), şi doar 33% ar dori ca venitul angajaţilor să rămână la nivelul actual.

Studiul a fost realizat pentru a vedea care este opinia antreprenorilor din România, care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum servicii, comerţ şi producţie, despre creşterea salariului minim brut pentru anul viitor.

Astfel, există 5 scenarii pentru creşterea salariului minim brut, la care respondenţii au răspuns astfel:

  • scenariul I - creşterea salariului minim cu 100 lei, de la 2.300 lei la 2.400 lei- 18,5% dintre respondenti;
  • scenariul II - creşterea salariului minim cu 150 lei, de la 2.300 lei la 2.450 lei - 10,3% dintre respondenti;
  • scenariul III - creşterea salariului minim cu 200 lei, de la 2.300 lei la 2.500 lei - 15,7% dintre respondenti;
  • scenariul IV - creşterea salariului minim cu peste 200 lei: 22,2% dintre respondenţi scenariul V- salariul să rămână la nivelul actual- 33,3% dintre respondenti.

„Scenariul 4 se referă la creştere salariului minim cu peste 200 lei, scenariul 3 se referă la o creştere a salariului minim cu 200 lei şi dacă le adunăm ajungem la aproape 40% din respondenţi. Deci acesta este scenariul cel mai probabil, adică o mărire cu 200 lei, dar, în acelaşi timp, nu trebuie să uităm că această creştere a salariului minim trebuie să fie reală, adică banii să ajungă efectiv la oameni, cei 200 lei şi trebuie să fie alături de o scădere a fiscalităţii sau de o îngheţare a taxelor”, a declarat Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.


Acesta a mai completat că CNIPMMR susţine ca în următorii 3 ani de zile salariul minim pe economie să ajungă la 3.000 lei, dar cu contribuţiile specifice salariului actual, de 2.300 lei.

Mai bine de jumătate dintre antreprenori consideră că modul în care activitatea lor va fi afectată de mărirea salariului minim brut începând cu anul 2022 se va menţine la acelaşi nivel, în timp ce 33% spun că activitatea va scădea ca urmare a impactului ridicat al costurilor salarile, iar 16,5% sunt de părere că activitatea va prospera ca urmare a creşterii motivaţiei angajaţilor.

De asemenea, puţin peste 24% declară că probabil vor face disponibilizări ca urmare a creşterii salariului minim brut începând cu anul 2022, pentru că impactul costurilor este mare, iar peste 8% că vor face angajări pentru că salariul devine motivant.

Întrebaţi ce măsuri ar putea fi luate de către stat pentru a creşte salariul minim brut pe economie în anul 2022, antreprenorii au răspuns că o soluţie ar fi creşterea salariului minim prin reducerea fiscalităţii pe forţa de muncă (62%), creşterea salariului minim fără creşterea taxelor (CAS, CASS, Impozit) - 38%, impozit zero şi menţinerea CAS şi CASS, 37% şi zero taxe pe salariul minim (propunere USR - PLUS) - 25%.

La sondajul CNIPMMR, realizat în perioada 26 august - 3 septembrie 2021, au răspuns 1.108 antreprenori de microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi mari, ONG-uri şi CMI.

Citeste si:

 ”Premierul nu va mai exercita funcția decât câteva zile”

Florin Cîțu nu a luat încă act de demisiile miniștrilor USR PLUS. „Analizez situația politică în care ne aflăm”

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă