6 motive pentru care să cumperi rafturi metalice pentru locuința ta

2 zile in urmă 20


Toamna este o perioadă prielnică pentru a-ți completa debaraua, garajul ori anexa casei cu rafturi metalice. Dacă nu le-ai luat în considerare până acum, află că își dovedesc utilitatea într-o mulțime de situații, iar gospodinele le apreciază mult pentru organizarea și spațiul suplimentar de depozitare pe care le asigură.


Descoperă în continuare 6 motive pentru care să cumperi rafturi metalice pentru locuința ta.


1. Rafturile metalice sunt aliat de bază la curățenia de toamnă


Curățenia de toamnă îți poate da adevărate dureri de cap dacă ai adunat noi obiecte peste vară. O soluție simplă și la îndemână este să le sortezi pe toate pe categorii, să le așezi în cutii cu etichetă, după care să le depozitezi pe rafturi metalice. Rezolvi problema ușor și te bucuri din nou de spațiu liber. Asiguri o organizare de nota zece, pentru care vei fi apreciată, și menții și sentimentul de ordine și echilibru.


2. Rafturile metalice optimizează spațiul vertical


Lipsa de spațiu este una dintre principalele probleme cu care se confruntă în special familiile, mai ales dacă locuiesc într-o casă cu dimensiuni reduse. Optimizează spațiul vertical cu ajutorul rafturilor metalice și vei uita de această grijă. Le poți folosi în diverse locuri, de la balcon până în living, și într-o mulțime de cazuri, de la depozitarea conservelor pentru iarnă până la aranjarea cărților și a decorațiunilor. Pot fi utile atât în bucătărie, cât și într-un spațiu de lucru improvizat acasă.


3. Rafturile metalice te ajută să localizezi ușor obiectele


Spre deosebire de corpurile masive de mobilier în care trebuie mereu să cauți rafturile cu hainele, încălțămintea ori accesoriile de care ai nevoie, pe un raft metalic ai totul la vedere. Este suficient să arunci o privire că vei ști imediat unde găsești obiectele necesare. Evident, pentru a le feri de praf, este indicat să le păstrezi în cutii de depozitare pe care ai notat de la început care este conținutul lor. La final, îți va rămâne timp liber și multă energie pe care le poți consuma în scopuri mai plăcute decât să cauți diverse lucruri prin casă.


4. Rafturile metalice sunt versatile


Nu există investiție mai bună pentru locuința ta decât rafturile metalice. Faptul că le poți folosi pentru depozitarea hainelor, a pantofilor, a borcanelor pentru iarnă, a sculelor din garaj și chiar a jucăriilor copiilor este un mare avantaj. Dar încă o bilă albă este că rafturile sunt ajustabile, astfel că le poți monta în funcție de necesitățile tale și ale familiei. Poate că anul acesta ai nevoie să pui ustensilele de grădinărit pe raftul metalic, iar la anul îți dai seama că este mai util pentru încălțămintea familiei.


5. Rafturile metalice au preț mic


În comparație cu alte soluții de depozitare din comerț, rafturile metalice au un preț mai mic care face cu ochiul oricui. Investiția este mică, însă beneficiile sunt nenumărate, așa că îți vei da seama în scurt timp că ai făcut una dintre cele mai bune achiziții pentru gospodăria ta.


6. Rafturile metalice se montează ușor


Nu trebuie să fii un expert în arta bricolajului ca să montezi un raft metalic. Toată operațiunea se rezolvă rapid și simplu. Tot ce trebuie să faci este să prinzi polițele de picioarele raftului cu ajutorul unor șuruburi prezente în pachet. Având în vedere că rafturile sunt ajustabile, poți reveni oricând asupra lor pentru a le adapta după nevoile tale ori ale celor dragi.


Sursa foto: Unsplash.com


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă