5 povești embelmatice cu Ivan Patzaichin: de la primul triumf, până la pagaia ruptă și finalul de aur

1 lună in urmă 18

Articol de - Publicat duminica, 05 septembrie 2021, 11:19 / Actualizat duminica, 05 septembrie 2021 11:41

Ivan Patzaichin, o figură reprezentativă a sportului românesc, a încetat din viață astăzi, la vârsta de 71 de ani. Gazeta Sporturilor publică în rândurile următoare 5 momente importante din cariera celui mai mare canoist român. 

GSP i-a dedicat lui Ivan Patzaichin o ediție aniversară în noiembrie 2019, în ziua în care legendarul sportiv a împlinit 70 de ani. Gazeta a rememorat atunci cele mai importante momente din cariera fostului mare sportiv

1968 - Primul triumf

Ivan a debutat la Jocurile Olimpice tocmai în îndepărtatul Mexic. Mai avea doar o lună până la majorat, iar dorința de victorie clocotea în pieptul tânărului născut la Mila 23. Pe lacul Xochimilco a trăit mai întâi o dezamăgire. La simplu a condus cursa pînă la 950 de metri. „Nu-mi venea să cred că sunt primul”, îşi aminteşte Ivan şi uimirea de acum patru decenii îi revine pentru o clipă pe chip.

„Şi m-am blocat. N-aveam experienţă, parcă mi s-a pus un văl pe ochi. Pe 50 de metri m-au depăşit şase concurenţi. Când am coborât din barcă, eram înţepenit de spate. Ai noştri s-au speriat. Peste o oră era dublul. Aiurea, m-a frecţionat doctorul cu nişte alcool de mi-a desfundat şi creierii şi peste 10 minute ieşeam pe ponton. Nu mai aveam nici pe dracu'!”.

Aventura echipajului Patzaichin-Covaliov începuse cu puţin înaintea Olimpiadei. Multă vreme Serghei Covaliov îl avusese coechipier pe Andrei Conţolenco. De ceva vreme, angrenajul se cam dereglase, nu mai funcţiona ca înainte. 

Un rezultat socotit sub potenţialul celor doi pescari, în regata preolimpică de la Tampere, l-a făcut pe antrenorul Radu Huţan să se gândească la formarea unui duet mai puternic. În afara lui Covaliov, la ora aceea cel mai bun canoist pe distanţe scurte era Ivan Patzaichin. 

Și așa au ajuns cei doi în barcă pe apele liniștite din Mexic. „După prima sută de metri, ai noştri sunt în frunte, cei doi pescari din Mila 23 sunt puşi pe fapte mari şi nu vor să ne facă de ruşine. La atacul maghiarilor, ai noştri răspund cu un sprint final neistovit, nu se lasă ajunşi, înaintează cu spor spre linia balizelor colorate, trec primii într-un tunet de aplauze", povestesc Emanuel Valeriu şi Ilie Goga în cartea «Olimpiada mexicană». Era primul aur al lui Ivan.

1972 - Pagaia ruptă

Patru ani mai târziu, Patzaichin cucerea titlul olimpic la canoe simplu pe 1.000 de metri. O istorie cu ghinion, dramă, suspans, dar la capătul căreia a învins, ca în poveşti, binele. E o istorie pe care a spus-o de mii de ori, dar care rămîne emblematică pentru dăruirea lui. 

„În serii, mi s-a fisurat pagaia. La puţin timp după start. Unde? Longitudinal. Regulamentul spunea că trebuia să ai şi una de rezervă, iar dacă se întâmpla ceva în primii 30 de metri, ridicai braţele, cursa se oprea şi se relua după ce se remedia stricăciunea.

Eu am ridicat pagaia, dar n-a văzut nimeni! Bine, eu cred că n-au vrut să vadă. Am stat ce am stat aşa, dar cînd mi-am dat seama că nu mă bagă-n seamă, am continuat. S-a spus că am vâslit cu panoul bărcii. N-a fost aşa. Cu pagaia ruptă am terminat cursa. Am venit la vreo 3 minute după cel dinaintea mea. Publicul mă aplauda a încurajare, credeau că atât pot! Apoi am făcut contestaţie, am tras în recalificări şi am câştigat şi finala!”, spune Patzaichin.

N-a avut timp prea mult să savureze succesul pentru că după festivitatea de premiere mai avea vreo patruzeci de minute până la proba de dublu. A renunțat la turul de onoare și a alergat spre hangare. 

„Serghei Covaliov l-a strâns în brațe ca pe un frate, au rămas câtva timp așa, apoi s-au retras într-un colț al hangarului, s-au așezat pe marginea unei bărci și au stat numai ei de vorbă„, povestesc ziariștii Ilie Goga și Victor Bănciulescu în cartea "Jocurile Olimpice. München 1972”.

Lupta pentru aur s-a dat cu echipajul din URSS format din Vladas Cesiunas și Iuri Lobanov. Aceștia au controlat cursa până în ultimii 100 de metri, când românii au revenit incredibil. A fost nevoie de developarea fotografiei electronice pentru a departaja cele două bărci. Trei sutimi l-au privat pe Patzaichin de al doilea titlu olimpic de la acea ediţie. 

A fost o înfrângere care l-a durut mult pe Ivan, care spunea că dacă ar fi fost învins la o lungime de barcă nu i-ar fi părut atât de rău. Încurajarea a venit însă de la partenerul său, de la fratele său din Deltă și din barcă: „Eşti încă tânăr, Ivane, mai e încă multă pâine pe masă pentru tine. Te aşteaptă Montréalul!”. Venise rîndul lui Serghei Covaliov să-l privească pe Patzaichin la televizor.

1976 - Anul negru

Jocurile Olimpice de la Montreal aveau să aducă însă cel mai mare regret al carierei lui Ivan Patzaichin. Singura ediție de la care s-a întors fără medalii.

„Atunci am vrut aur şi nimic altceva. Un fel de totul sau nimic. La mia de metri, pornise un rus ca din puşcă. Pe la jumătate, avea 6 secunde în faţă. Mi-am zis: «Pe ăsta nu-l mai prind!». Şi m-am luat după el, am tras tare. Doar că el a cedat pe final şi am cedat şi eu. Au venit alţii din spate, ne-au depăşit. A cîştigat iugoslavul Matja Ljubek, care fusese tot timpul al patrulea„. Zâmbetul s-a strâns, trist, în colţul gurii. Regretul e viu și acum, după mulți ani.

9 titluri mondialeare Ivan Patzaichin, cucerite între 1970 şi 1983, dintre care trei la simplu, atît pe distanţa de 1.000 m, cît şi pe cea de 10.000

22 de medalii mondialeare "Amiralul" în palmaresul său, 9 de aur, 4 de argint şi 9 de bronz

1980 - Întorcerea Amiralului

Dezamăgirea de la Montréal avea să toarne benzină pentru ce urma la Moscova. Două medalii, una de aur și una de argint. Prima și cea mai strălucitoare avea să vină pe distanța de 1.000 de metri. Ivan avea 31 de ani. Înghițise mii de kilometri, avea multă experiență. A devenit el fratele cel mai mare pentru Toma Simionov, alături de care a câștigat în 1980 a treia medalie de aur olimpică a carierei. 

O victorie clară și categorică. „Mi-am dorit acest titlu olimpic cu ardoare, timp de patru ani, adică din clipa când s-a încheiat Olimpiada de la Montréal. Nu contează dacă a fost greu sau ușor, dar știu că am câștigat , ceea ce mă face să fiu cel mai fericit, cum n-am mai fost nicicând în viața mea! 

Îi mulțumesc admirabilului meu coechipier, le mulțumesc tuturor celor care au mai crezut în bătrânul Patzaichin și vă rog să le transmiteți fiicei și soției mele că le iubesc”, au fost primele cuvintele ale lui Ivan, când efortul încă i se simțea în brațele puternice.

Toma, care avea 25 de ani, a plâns după acel succes. „Cu el în barcă, nu ți-e teamă de nimeni, nu ai emoții și nici griji , așa că te poți concentra asupra singurului lucru obligatoriu: victoria!”. Fusese abia a doua lor cursă oficială împreună. 

Prima fusese în calificările olimpice. Iar a treia avea să le aducă aurul mondial, în 1981, la Nottingham. Al șaptelea titlu mondial al lui Ivan Patzaichin. Până la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, Toma și Ivan au rămas neînvinși pe distanța de 1.000 de metri, câștigînd titlurile mondiale din 1981, 1982 și 1983.

1984 - Final de aur

Pe apele lacului Casitas din Los Angeles, era normal ca Toma și Ivan să pornească favoriți. Patzaichin se apropia de 35 de ani. Începutul a fost unul de argint, pe distanța de 500 de metri. Și în ultima zi a Jocurilor Olimpice, 11 august 1984, avea să vină și al patrulea aur olimpic al carierei amiralului. 

„Canoea României a plecat din start ca o săgeată, după primii 250 m având avans de de peste două secunde față de echipajul Franței, aflat pe culoarul trei. la 500, Ivan și Toma sunt la fel de proaspeți, iar la 750 m conduc cu aproape 3 secunde, din spate apărând câștigătorii probei de viteză, iugoslavii Ljubek și Nisovici. Canoea noastră a încetinit, în timp ce ambarcațiunea iugoslavilor avansează rapid, periculos. 

E momentul dramatic al cursei, al băieților noștri care găsesc puterea extraordinară de a face un ultim efort supraomenesc, pentru a parcurge viguros zecile de metri în față, trecând linia de sosire cu 95 de sutimi înaintea echipajului iugoslav!”, așa descrie cursa Horia Alexandrescu în cartea „Olimpiada californiană”. Așa s-a încheiat cariera lui Ivan Patzaichin. Cu un aur care a strălucit mai mult decît soarele Californiei.

VIDEO Ivan Patzaichin: "Când am plecat de-acasă, la 16 ani, am făcut-o doar cu gândul că o să fiu campion!"

A murit Ivan Patzaichin! Imagini de colecție din cariera și viața „Amiralului”

„Ivan a plecat. Și nu se mai întoarce” » Mesajul emoționant al familiei lui Ivan Patzaichin

Playtech: IREAL! Descoperirea care poate salva omenirea de covid! Antidotul șoc pe care l-au găsit specialiștii


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă