400 de bancomate au fost sparte în Germania în 2020/ În 160 de cazuri, hoții au reușit să fure banii/ În anumite cazuri, poliția a stabilit că erau ”făptași itineranți” din România și Moldova

2 luni in urmă 22

Potrivit datelor comunicate de Biroul Federal de Poliţie Penală din Germania (BKA), anul acesta s-au comis în mod evident mai multe spargeri de bancomate faţă de 2019. „Pentru anul în curs ne aşteptăm în Germania la peste 400 de cazuri”, a afirmat vicepreşedintele BKA Martina Link la solicitarea Agenţiei DPA, preluată de Suddeutsche Zeitung.

Potrivit datelor cumulate din declaraţiile poliţiilor din landuri, până la 16 decembrie au avut loc în ţară 390 de spargeri prin detonarea bancomatelor – menţionează ”Welt am Sonntag”. Se precizează că în 160 de cazuri făptaşii au reuşit să pună mâna pe bani, dar în 230 de cazuri lucrurile nu le-au ieşit cum trebuie.(…)

Referitor la numărul crescut al spargerilor s-a stabilit că în anumite cazuri a fost vorba de nişte „făptaşi itineranţi” proveniţi din România şi Moldova. De pe urma spargerilor din Germania făptaşii reuşesc să adune anual mai multe milioane de euro, dar valoarea pagubelor materiale depăşeşte adesea valoarea sumei furate.

SURSA: DPA/ Rador/ Traducerea: Imola Stănescu

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă