4 persoane, printre care şi o gravidă, salvate la timp, după ce s-au rătăcit

3 săptămâni in urmă 22

„Patru persoane care intenţionau să ajungă la o cabană din comuna Dumitreşti după ce plecaseră din Cândeşti s-au rătăcit urmând indicaţiile oferite de GPS. După ce au realizat că nu mai pot înainta întrucât au rămas blocate în noroi, au sunat la 112, în jurul orei 23,30. În ajutorul celor două femei, dintre care una însărcinată, şi doi bărbaţi, cu vârste între 23 şi 34 de ani, au venit poliţişti ai Secţiei 2 Poliţie Rurală Gugeşti, reprezentanţi Salvamont, SVSU, dar şi voluntari", a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit Poliţiei, temperatura scăzută, precipitaţiile, zona cu grad de risc privind animalele sălbatice, dar şi faptul că deplasarea s-a făcut pe jos circa doi kilometru, au făcut ca misiunea echipei de salvare să se încheie la aproximativ trei ore după ce autoturismul a fost găsit în extravilanul comunei Gura Caliţei, la circa trei kilometri de satul Dealul Lung.

Cele patru persoane au fost preluate de către poliţişti şi Salvamont, întrucât autoturismul a suferit defecţiuni la sistemul de ambreiaj.

Poliţiştii sfătuiesc cetăţenii să nu folosească GPS-ul în afara drumurilor asfaltate, să nu se încreadă 100% în acesta, deoarece poate fi neactualizat sau poate avea erori în condiţiile unei configuraţii satelitare proaste, să citească indicatoarele rutiere şi să ia în consideraţie marcajele de restricţionare sau avertizare, care sunt mult mai actuale decât platforma pe care lucrează GPS. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă