4 aprilie - Ziua internaţională pentru conştientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal (ONU)

1 lună in urmă 4

La 4 aprilie 2021, este marcată, anual, Ziua internaţională pentru conştientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal. Marcarea acestei zile a fost instituită de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), la 8 decembrie 2005, prin Rezoluţia 60/97, potrivit www.un.org. Convenţia privind interzicerea utilizării, stocării, producerii şi transferului de mine antipersonal şi distrugerea acestora, cunoscută drept Convenţia pentru interzicerea minelor antipersonal a fost deschisă spre semnare în 1997. Până în prezent, 164 de state membre ONU au ratificat sau au aderat la acest document internaţional, potrivit www.apminebanconvention.org. România a ratificat Convenţia la 30 noiembrie 2000 şi a intrat în vigoare la 1 mai 2001. În martie 2004, autorităţile de la Bucureşti au transmis că au distrus toate minele antipersonal stocate, respectiv 1.075.074 de mine, potrivit www.apminebanconvention.org. Statele părţi la Convenţie se reunesc, cu regularitate, prin reprezentanţi desemnaţi pentru analizarea şi evaluarea oricărei chestiuni ce priveşte aplicarea implementării Convenţiei. Cea de-a 18-a reuniune a statelor părţi la Convenţie s-a desfăşurat în perioada 16-20 noiembrie 2020, la Geneva, iar pentru acest an reuniunea este programată să se desfăşoare între 29 noiembrie - 3 decembrie la Noordwijk în Regatul Ţărilor de Jos. Majoritatea minelor antipersonal au fost distruse de statele care au aderat la Tratatul de interzicere a minelor, la 1 martie 1999. De la momentul respectiv au fost distruse, de 92 de state părţi ale tratatului, peste 55 de milioane de mine antipersonal, conform datelor centralizate la nivelul anului 2019, potrivit www.hrw.org. În domeniul acţiunii minelor antipersonal, ONU are un instrument specific de acţiune intitulat Echipa ONU de Acţiune împotriva Minelor (UNMAS), formată din 14 departamente, agenţii, fonduri şi programe, printre care se află Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Biroul pentru Afaceri Juridice şi Institutul ONU pentru cercetarea dezarmării. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă