26 septembrie - Ziua internaţională pentru eliminarea totală a armelor nucleare (ONU)

4 săptămâni in urmă 16

Ziua internaţională pentru eliminarea totală a armelor nucleare este marcată anual la 26 septembrie de statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Realizarea dezarmării nucleare la nivel mondial, unul dintre cele mai vechi obiective ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, a fost subiectul primei Rezoluţii a Adunării Generale în 1946 şi a figurat pe ordinea de zi a Adunării Generale, împreună cu dezarmarea generală şi completă, în 1959. În 1978, prima sesiune specială a Adunării Generale privind dezarmarea a reafirmat că măsurile eficiente pentru realizarea dezarmării nucleare au cea mai mare prioritate şi au fost susţinute de fiecare secretar general al Naţiunilor Unite. Cu toate acestea, în prezent, aproximativ 13.080 de arme nucleare se află pe planetă, iar ţările care deţin astfel de arme au planuri bine finanţate şi pe termen lung pentru modernizarea arsenalelor lor nucleare. Mai mult de jumătate din populaţia lumii trăieşte în ţări care au fie astfel de arme, fie sunt membre ale alianţelor nucleare. Aceste date au oferit fundamentul pe baza căruia Adunarea Generală a desemnat prin Rezoluţia 68/32, din decembrie 2013, data de 26 septembrie drept Ziua internaţională pentru eliminarea totală a armelor nucleare, potrivit www.un.org. În 2009, Adunarea Generală a declarat 29 august drept Ziua internaţională împotriva testelor nucleare (Rezoluţia 64/35). Tratatul de interzicere a armelor nucleare, adoptat la 7 iulie 2017, marchează un pas important şi aduce o contribuţie importantă la atingerea acestui obiectiv comun, cel al realizării unei lumi fără arme nucleare. Tratatul reflectă preocupările crescânde faţă de riscul reprezentat de existenţa în continuare a armelor nucleare, precum şi conştientizarea consecinţelor catastrofale supra umanităţii, care ar rezulta în cazul în care armele nucleare ar fi folosite din nou, potrivit www.un.org. La 2 august 2019, retragerea Statelor Unite a însemnat sfârşitul Tratatului Forţelor Nucleare cu Interval Intermediar, prin care Statele Unite şi Federaţia Rusă s-au angajat anterior să elimine o întreagă clasă de rachete nucleare. Pe de altă parte, prelungirea Tratatului dintre Statele Unite ale Americii şi Federaţia Rusă privind măsurile pentru reducerea şi limitarea ulterioară a armelor strategice ofensive ("noul START") până în februarie 2026 a fost bine primită de statele membre şi de secretarul generalul al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Această extensie oferă o oportunitate pentru posesorii celor mai mari două arsenale nucleare de a accepta măsuri suplimentare de control al armelor, potrivit sursei citate. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)   Sursa foto: www.radioresita.ro
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă