25 octombrie - Ziua europeană a justiţiei civile

1 lună in urmă 17

La 25 octombrie este marcată, anual, Ziua europeană a justiţiei civile, destinată tuturor cetăţenilor europeni care activează în domeniul justiţiei. Marcarea evenimentului este o iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Comisiei Europene, informează site-ul www.coe.int. Marcarea acestei zile îşi propune să aducă justiţia mai aproape de cetăţeni, să îi informeze pe aceştia cu privire la drepturile lor şi să promoveze activitatea Consiliului Europei şi a Comisiei Europene în domeniul justiţiei, prin simularea procedurilor şi a sesiunilor de informare, potrivit site-ului Consiliului Europei. Una dintre raţiunile care au stat la baza organizării unei astfel de zile a fost aceea că dreptul civil, de exemplu, este omniprezent în vieţile cetăţenilor - la muncă, în relaţiile de căsătorie şi de familie, în achiziţionarea de bunuri şi servicii etc. Un alt motiv pentru care se marchează această zi este acela că, în general, cetăţenii europeni sunt informaţi în mod inadecvat asupra drepturilor lor şi asupra modului în care funcţionează justiţia civilă - de exemplu, dreptul civil nu apare în general în programele didactice ale şcolilor, adaugă sursa citată. De Ziua europeană a justiţiei, ar trebui organizate evenimente în întreaga Europă pentru a aduce justiţia mai aproape de cetăţeni şi pentru a permite "utilizatorilor justiţiei" să înţeleagă mai bine modul în care funcţionează justiţia şi, prin urmare, să îmbunătăţească, dacă este necesar, accesul lor la justiţie, potrivit site-ului organizatorilor. Ziua europeană a justiţiei este sărbătorită, începând cu anul 2003, la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Comisiei Europene şi este dedicată atât cetăţenilor cât şi studenţilor şi persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul justiţiei. În anul 2020, 17 state membre ale UE au organizat evenimente legate de asistenţă juridică gratuită pentru cetăţeni cu privire la drepturile lor, evenimente de tip porţi deschise pentru instanţe, camere notariale, sesiuni de informare, punerea la dispoziţie a platformelor sociale pentru a pune întrebări, publicaţii de cărţi, filme etc. De asemenea, în toată Europa au fost organizate sesiuni de instruire şi informare pentru profesioniştii din justiţie şi studenţi, conform site-ului www.coe.int. Conform unui raport al Comisiei Europene, cuprinzând evenimentele organizate în statele membre cu ocazia Zilei europene a justiţiei, şi în România s-a organizat, în 2020, Ziua porţilor deschise on-line la camerele notariale din mai multe oraşe din ţară, scrie www.coe.int. Tot cu prilejul acestei zile, Comisia Europeană pentru Eficienţa Justiţiei (CEPEJ) evaluează, la fiecare doi ani, funcţionarea sistemelor judiciare din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei. Un instrument specific în acest sens este indicatorul de eficienţă, care măsoară durata de aşteptare pentru soluţionarea litigiilor (comerciale, civile, penale) în primă instanţă, în apel sau la curţile supreme din statele europene. De exemplu, ultimul indicator de eficienţă măsurat în 2018, arată că media de aşteptare în primă instanţă pentru cele 47 de state europene în cazul litigiilor civile şi comerciale, este de 201 zile (România: 157 de zile; Grecia: 559 zile; Italia: 527 zile; Franţa: 420 de zile; Polonia: 273 zile; Germania: 220 zile; Olanda: 111 zile; Lituania: 84 de zile etc). În schimb, timpul de aşteptare pentru a doua instanţă, tot pentru litigiile comerciale şi civile, scade la o medie de 141 de zile (România: 128 zile), în timp ce la curţile supreme timpul de aşteptare pentru soluţionarea unui litigiu este de 207 zile (România: 246 de zile), conform datelor accesate pe site-ul https://public.tableau.com/. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)   Sursa foto: www.coe.int
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă