2022 va fi un an economic greu, iată de ce

2 săptămâni in urmă 12

Creșterea prețurilor va fi cea mai grea problemă economică cu care ne vom confrunta anul următor.

Creșterea prețurilor va continua. Și Europa și SUA au tipărit la bani în neștire pentru a da iluzia că totul merge bine în pandemie. Problema este că degeaba tipărim bani dacă nu există bunuri și servicii în spate. Aceste bunuri și servicii sunt de fapt „avuție”, nu banii pe hârtie. Iar bunuri și servicii nu se fac la fel de ușor precum se pune cerneală pe hârtie sau precum se pun zerourile pe calculator. Se fac prin muncă și alocare de capital.

Tipărirea de bani a dus și va duce în continuare la ceea ce se numește „stagflație”, adică creșterea prețurilor și stagnare economică.

Concret ce înseamnă? Înseamnă că deși vom munci tot mai mult, vom fi tot mai săraci. Salariul ne va crește nominal, vom avea mai multe zerouri în buzunar, dar vom putea cumpăra tot mai puțin cu ele. Vom avea bani tot mai mulți cu care vom putea cumpăra bunuri tot mai puține. Politrucii se vor lăuda că au „crescut” pensii, salarii, alocații, etc, dar, de fapt, în mod real nu au crescut nimic. Mai grav, banii ieftini vor polariza societatea și mai mult. Bogații vor deveni și mai bogați, iar săracii, mai săraci.

Nu e prima dată când lumea ar trece prin asta. Dar asta înseamnă timp pierdut, efort inutil și ani din viață irosiți. Asta din urmă este, probabil, cea mai mare crimă.

Și totuși ce e de făcut? Conducătorii lumii au două opțiuni. Fie o ținem tot așa. Fie, să pună capăt procesului de devalorizare constantă a banilor. Problema este că asta înseamnă creșterea dobânzilor, ceea ce duce la falimente curative. Investițiile nesustenabile, făcute doar pentru că au existat bani ieftini, își vor arăta limitele. Activele existente și oamenii vor trebui să se reprofileze. Pe scurt, ceea ce se numește „criză economică”.

Din ce putem vedea acum, nici administrația Biden, nici conducerea Uniunii Europene nu par înclinate la asta. Așa că trendul sărăcirii prin stagflație va continua. Întrebarea este pentru cât timp, starea aceasta putând dura foarte mult. Trebuie să nu uităm că în criza japoneză, inițial s-a vorbit de deceniul pierdut, apoi de cele două decenii pierdute, iar acum vorbim deja de cele trei decenii pierdute. Totul va dura până când vom avea o monedă sănătoasă. Iar asta nu depinde de noi. Depinde de cele mai mari puteri ale lumii.

Ce puteam face noi în România ca să fim cât de cât relevanți economic în lume? Ar fi fost ideal să fim liberali cu adevărat în anii `90. Să liberalizăm profund economia, să aducem investitori privați peste tot. Nu să tot finanțăm fiarele vechi care nu produc decât pierderi și care sunt folosite pentru salarizarea activului de partid. Apropo, anul acesta mai dăm încă 200 de milioane de lei în găurile negre din industria de apărare de stat.

Iată-ne ajunși azi, la 32 de ani de la căderea comunismului, de la acea oportunitate ratată în mare măsură. Conducătorii de azi ai țării încă vor naționalizări, taxe mai mari, subvenții și scheme de ajutor de stat. Singurul motiv pentru care încă avem capitalism este datorită regulilor Uniunii Europene, altfel mentalitatea lor comunistă ar fi revenit rapid la sistemul de dinainte de `89.

Știu că istoria nu se face cu „dacă”, dar, pentru a da un exemplu, dacă aveam un conducător după Revoluție precum Ludwig Erhard, care a aplicat un liberalism pur și autentic în Germania de Vest după al doilea război mondial, am fi avut o șansă să fim o țară importantă economic nu doar în Europa de Est, ci în Europa în general. În trei decenii aveam timp berechet să ne dezvoltăm masiv și să fim un model de dezvoltare pentru lume.

Dar la noi, după Revoluție nu a ajuns la putere un om precum Ludwig Erhard. Au venit la putere tot comuniști cu mentalitatea „nu ne vindem țara”. Îi vedem și azi la televizor. Sunt „patrioții” care se bat cu pumnul în piept pentru „interesul național” în timp ce ei se îmbogățesc prin căpușarea a tot ce este de stat. Între timp românii sărăcesc.

Ce mai poate face guvernul acum? Prioritatea zero ar fi trebuit să fie creșterea salariilor, dar nu din pix prin a tot mări salariul minim, ci prin reducerea impozitării muncii. Asta înseamnă ca statul să ne lase să păstrăm mai mulți bani din munca noastră.

Din păcate pentru România, lucrul acesta nu se va întâmpla nici în 2022. Așa că ce putem face noi? Să nu ne ținem avuția în bani pe cât posibil. Să luăm active, bunuri al căror preț să crească odată cu inflația. Nu vreau să mă hazardez în recomandări de investiții pentru că depinde de profilul fiecăruia și de riscul specific al activelor. Dar acesta este singurul mod în care să ne putem imuniza măcar parțial contra devalorizării banilor de către stat. Nu putem noi stabili ceea ce se numește „politica monetară” (câtă monedă vor tipări alții sau chiar banca noastră națională). Ce putem face, însă, este să ne protejăm cât mai mult de deciziile lor.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă