20 decembrie 1989, ziua în care Timișoara devenea primul oraș liber

2 luni in urmă 26

Mii de muncitori din fabricile timişorene porneau, pe 20 decembrie 1989, spre centrul oraşului. Era ziua în care ieşeau învingători, ziua în care Timişoara devenea primul oraş românesc eliberat de comunism. Ca în fiecare an, la Timişoara, au sunat sirenele, în memoria sacrificiului cu care a fost câştigată libertatea acum 31 de ani.

Cu prețul a peste 90 de morți și sute de răniți, timișorenii erau învingători. Acum 31 de ani, pe 20 decembrie, timişorenii erau liberi.

20 decembrie 1989. Piaţa Victoriei de astăzi era plină ochi de oameni care strigau ,,Libertate''. A fost momentul în care sirenele au început să sune peste tot.

La fel ca atunci, şi acum...., la ora 12, au sunat sirenele pentru a marca acest moment.

Mărturii ale celor care au participat la eliberarea Timişoarei

Printre oamenii care au ieşit în stradă se numără şi revoluţionarii de atunci. Cu lacrimi în ochi, îşi amintesc cu ce preţ a fost câştigată libertate.

Localnic: Îmi aduc aminte, la 31 de ani, de toți colegii noștri care au murit. Și am ajuns în ziua de astăzi să nu realizăm nimic, nimic nu s-a realizat din ce am vrut, în afară de un pic de libertate, pe care, vedeți, că o avem constransa și în ziua de astăzi.

Localnic: Pentru mine ziua de 20 decembrie înseamnă victoria contra dictaturii comuniste. Ne-am creat drumul spre libertate, pentru o viață mai bună.

Cu prețul a peste 90 de morți și sute de răniți, timișorenii erau învingători. Acum 31 de ani, pe 20 decembrie, s-a scandat pentru prima oară ,, Azi în Timişoara, mâine în toată ţara''. Şi aşa a fost. Au urmat zile de foc şi în capitală.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

social observator06 20 decembrie timisoara oras liber revolutie comunism
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă