2,8 milioane lei, pagubele estimate de Metrorex în urma protestului de vineri, când sindicaliștii au blocat circulația trenurilor

2 luni in urmă 3


Metrorex a anunțat luni că acțiunea de protest din 26 martie, considerată ”ilegală” de companie, a provocat daune de peste 2,8 milioane lei, informează News.ro.


Potrivit companiei, pierderile din vânzări sunt estimate la circa 450.000 de lei. La acestea se adaugă plăți de aproape 340.000 de lei pentru angajații care au venit la lucru normal, dar nu au putut munci.


„Acestea sunt pagube provocate companiei. Și pentru că metroul nu a circulat, compensația pentru serviciul public prestat nu va fi încasată. Valoarea eferentă unui număr mediu de 25.000 de kilometri se ridică la 2 milioane de lei”, a transmis, luni, Metrorex.


Circulația metrourilor, blocată o zi întreagă


Compania a mai anunțat că „se va îndrepta împotriva celor responsabili de aceste pagube, folosind toate mijloacele legale la dispoziție”.


Vineri, circulația metrourilor a fost întreruptă, după ce câteva sute de sindicaliști au coborât pe calea de rulare. Protestul s-a încheiat în jurul orei 18.30, iar circulația trenurilor a fost reluată de la ora 22.00.


Protestul spontan a fost declanșat în contextul în care firma sindicatului a fost somată să elibereze până pe 2 aprilie spațiile comerciale din stațiile de metrou.


Sindicaliștii susțin însă că greva nu are legătură cu spațiile, ci solicită să nu le fie scăzute salariile și să se facă angajări.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă