168.705 de cadre medicale, vaccinate anticoronavirus în prima etapă a campaniei

1 lună in urmă 1

168.705 de persoane, din totalul estimat de 250.000 persoane eligibile pentru vaccinare. Este vorba despre persoanele care nu au trecut recent prin infecția cu SARS-CoV-2, nu au contraindicații de natură medicală și nu se află în izolare, transmit autoritățile. 

În prima etapă de vaccinare, care a început la data de 27 decembrie 2020, s-au vaccinat 67,5%, repectiv 168.705 persoane, din totalul estimat de 250.000 persoane eligibile pentru vaccinare. Persoanele eligibile sunt cele care nu au trecut recent prin infecția cu SARS-CoV-2, nu au contraindicații de natură medicală și nu se află în izolare, transmit autoritățile. 

Vaccinarea persoanelor din prima etapă continuă, iar până la 31 ianuarie a.c., sunt deja programate la vaccinare 42.765 persoane, ceea ce înseamnă că până la finalul acestei luni, 211.470 persoane ar putea fi vaccinate, adică 84,6% din totalul estimat. 

Începând de astăzi, 15 ianuarie a.c., odată cu declanșarea activităților de vaccinare pentru populația aflată în Etapa a II-a, care se derulează în același timp cu imunizarea persoanelor din din Etapa I, în România sunt active 309 centre cu 413 puncte de vaccinare. Dintre acestea, 60 de centre, cu 84 de puncte de vaccinare sunt organizate de Ministerul Apărării Naționale (MApN), iar 39 de centre, cu 45 de puncte de vaccinare, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Totodată, persoanele internate în cele 1.884 centre medico-sociale și rezidențiale de la nivel național vor fi imunizate prin intermediul echipelor mobile de vaccinare.  Precizăm că, din dozele planificate a fi livrate în perioada ianuarie-martie a.c., vor putea fi vaccinate 1.650.904 persoane, din care 994.704 vor primi și doza de rapel. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă