11 site-uri cu promoții speciale au fost amendate de Comandamentul Special Black Friday al ANPC

2 săptămâni in urmă 14

Joi, 11 Noiembrie 2021, ora 17:53

315 citiri

11 site-uri cu promoții speciale au fost amendate de Comandamentul Special Black Friday al ANPC

Comandamentul Special Black Friday a amendat cu 275.000 de lei 11 site-uri cu promoţii speciale, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

"În prima zi de activitate, Comandamentul Special Black Friday a verificat 11 mari operatori economici care promovau reduceri speciale în această perioadă.

Volumul amenzilor contravenţionale aplicate tuturor operatorilor controlaţi s-a ridicat la 275.000 lei, dat fiind ca s-a constatat că: se practicau vânzări cu preţ redus, în condiţiile în care preţul de referinţă afişat pe site nu era cel mai mic preţ practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al preţului redus creându-se premisa existenţei unui avantaj specific preţului, consumatorii fiind determinaţi să ia o decizie de tranzacţionare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea; lipsa indicării, pe site-ul societăţii, în mod clar şi neechivoc a datei la care încetează oferta sau dacă oferta se referă la stocul de bunuri disponibil", se arată într-un comunicat al ANPC transmis joi AGERPRES.

Cei 11 operatori verificaţi sunt: Altex România SRL - www.mediagalaxy.ro, Flanco Retail SA - www.flanco.ro, FineStore Distribution SRL - magazin de băuturi alcoolice, Vivre Deco SA - www.vivre.ro, Studio Moderna SRL - www.top-shop.ro, Arsis Trading SRL - www.arsis.ro, Lc Waikiki Retail Ro SRL - www.lcv.ro, Elefant SRL - www.elefant.ro, Premium Store SRL - www.premiumstore.ro şi Pc Garage SRL - www.pcgarage.ro

"Acestor sancţiuni li s-au adăugat 10 decizii de încetare a practicii comerciale incorecte, doar site-ul www.mediagalaxy.ro remediind abaterile pe loc", subliniază sursa citată.

Comandamentul Special Black Friday îşi continuă verificările şi în perioada următoare.

ANPC a pus la dispoziţia consumatorilor din toată ţara o adresă de e-mail dedicată, [email protected], la care îi invită pe toţi cetăţenii care constată orice neregulă legată de promoţiile din această perioadă să scrie, să trimită fotografii sau orice document care poate fi de folos în acest demers.

Citeste si:

Reduceri de 59% la vacanţele pe litoralul românesc pentru vara 2022. Sunt cele mai mari discounturi din acest an

Românii îşi pot achiziţiona sejurul la mare, în staţiunile autohtone, pentru vara 2022 cu reduceri de până la 59%. Sunt cele mai mari discounturi din an, pentru că la pachetele deja...

Cum pot reclama clienții neregulile de Black Friday. Comandament special creat în premieră la nivelul Protecției Consumatorilor

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Claudiu Dolot, anunță înființarea Comandamentul Special Black Friday, care are drept scop supravegherea...

DigiSport.ro

ObservatorNews.ro

TelekomSport.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă