10 milioane de euro din Serie A pentru Dennis Man! Răspunsul lui FCSB

1 lună in urmă 17

Gigi Becali nu a fost de acord cu acest preț, chiar dacă italienii erau de acord să lăse și procente la revânzare roș-albaștrilor. Marți, Parma ar putea reveni cu o nouă ofertă, însă nu se pot apropia de Man dacă nu sunt gată să achite 15 milioane!

Dacă mutarea s-ar concretiza, Mar ar deveni coleg cu o altă mare speranță a fotbalului românesc, Valentin Mihăilă, aflat în Peninsulă din luna octombrie.

13 punctea obținut Parma în acest sezon, în 19 meciuri. Este penultima în campionat

FCSB. Dennis Man, jucătorul momentului din Liga 1

Dennis Man a deschis scorul în partida dintre FCSB și FC Voluntari (2-1). A reușit această performanță pentru a 7-a oară în sezonul actual!

Cel mai bun fotbalist al anului 2020 a scăpat de marcaj și a șutat din prima, cu stângul, pe sub portar, dintr-o pasă primită de la Răzvan Oaidă. Man, golgeterul la zi din Liga 1, cu 14 goluri, este la al 7-lea meci din acest sezon în care marchează primul gol și deschide calea formației sale spre victorie. Toate disputele s-au soldat cu un triumf la zero al celor de la FCSB

Meciurile în care Dennis Man a deschis scorul:

Astra - FCSB 0-3FCSB - FC Argeş 3-0Academica Clinceni - FCSB 0-2FCSB - UTA Arad 3-0Universitatea Craiova - FCSB 0-2FCSB - Astra Giurgiu 3-0FCSB - FC Voluntari 1-0

VIDEO. Sergiu Buș, totul despre experiența FCSB: „Plecarea mea a fost un șoc pentru MM Stoica!”

Citește mai multe știri despre FCSB:

Călcâiul lui Ahile » Greșeala lui Gigi Becali care o poate costa din nou titlul pe FCSBToni Petrea anunță revenirea a doi jucători importanți: „Au intrat în programul echipei”

Făcea furori când era la Cronica Cârcotașilor. Cum arată și cu ce se ocupă acum Oana, fosta „Bebelușă”

Libertatea

Playtech: Traian Băsescu, UMILINȚĂ totală pentru partidul AUR: „Doamna Șoșoacă ar fi bună de șefă de...”
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă