10 lucruri bune care s-au întâmplat în 2021, un alt an complicat de pandemie, dar și de probleme economice și sociale

3 săptămâni in urmă 30

Vaccinările împotriva coronavirusului au salvat numeroase vieți, în vreme ce femeile au câștigat tot mai multe funcții de reprezentare politică, comunitatea LGBTQ+ a obținut mai multe drepturi, SUA au supraviețuit unui asalt la adresa democrației, iar lumea face pași mici, dar importanți pentru a trece la energia regenerabilă – acestea sunt câteva dintre veștile bune ale anului care se încheie, potrivit unor liste realizate de mai multe publicații, printre care Wired sau Mashable.

2021 a fost un an complicat, nu numai din cauza pandemiei, dar și a conflictelor de tot felul, a problemelor economice și sociale care afectează încă o mare parte a lumii, care au fost, de altfel, alimentate parțial chiar de criza sanitară.

Dar din tot noianul de știri din anul care tocmai se încheie pot fi extrase cu ceva îngăduință și o serie de vești bune.

De la avansul campaniei de vaccinare anti-COVID la progresele obținute în medicină împotriva altor boli, de la câștigurile în lupta pentru egalitatea de gen sau pentru drepturile minorităților sexuale la cele obținute în efortul de a proteja mediul, omenirea a dovedit că se poate mobiliza pentru a-și îmbunătăți viața.

Vaccinurile anti-COVID au salvat multe vieți și au redus suferința în pandemie

Vaccinurile împotriva coronavirusului au fost dezvoltate în 2020, dar campaniile de vaccinare au avut efecte vizibile anul acesta.

A fost un triumf al medicinei și unul obținut într-un timp record. Mai bine de jumătate din populația planetei a fost imunizată împotriva COVID, iar asta a salvat milioane de vieți, potrivit experților.

Da, multă lume nu s-a vaccinat încă, iar mulți oameni nu au apucat să se vaccineze, deși și-ar dori probabil, din simplul motiv că locuiesc într-o țară cu venituri mici, care nu a avut încă acces deplin la serul salvator. Acesta este un lucru care poate fi îmbunătățit în 2022.

Cercetarea pentru dezvoltarea vaccinului anti-COVID va ajuta și eforturile pentru obținerea unor tratamente pentru alte boli, dar bazate tot pe tehnologia ARN. Oamenii de știință au spus că tehnologia ar putea fi folosită pentru combaterea unor tipuri de cancere.

Progrese încurajatoare în medicină pentru combaterea cancerului, a malariei și nu numai

În SUA au început studii clinice pentru testarea unui vaccin împotriva cancerului la sân.

Recent, oamenii de știință au anunțat în cele din urmă aprobarea unui vaccin împotriva malariei, care ar putea salva mii de vieți în Africa. În plus, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că China a scăpat în mod oficial de malarie, după cinci ani consecutivi în care nu au mai fost înregistrate cazuri.

În Marea Britanie a fost aprobat un medicament injectabil împotriva HIV, care are o acțiune prelungită și oferă o alternativă la pastilele zilnice pe care bolnavii trebuie să le ia.

Cercetătorii de la Universitatea Brown din SUA au anunțat dezvoltarea primei interfețe wireless creier-computer, un posibil progres pentru ajutarea persoanelor paralizate.

Câștiguri în privința egalității de gen

În vreme ce România insistă să reducă rolul femeilor în guvern sau parlament, alte țări fac evidente progrese la acest capitol.

Femeile au fost alese în funcții de conducere în stat în Estonia, Honduras, Samoa, Suedia, Tanzania și Tunisia pentru prima dată.

 FAcebookNatalia Gavrilița conduce guvernul de la Chișinău FOTO: Facebook

Republica Moldova, care avea deja o președintă, în persoana lui Maia Sandu, are din 2021 și o femeie premier, pe Natalia Gavrilița.

Economista nigeriană Ngozi Okonjo-Iweala a devenit prima femeie aleasă în funcția de directoare generală a Organizației Mondiale a Comerțului.

În Germania, cancelara Angela Merkel a părăsit funcția, dar noul guvern condus de Olaf Scholz are în componență un număr egal de femei și bărbați.

Mai multe drepturi pentru comunitatea LGBTQ+

În 2021, mai multe țări au adoptat legi care consolidează drepturile minorităților sexuale sau combat discriminarea.

Elveția a aprobat căsătoria persoanelor de același sex. Canada a adoptat în cele din urmă o lege care interzice terapia de conversie.

Muntenegru a înregistrat primul parteneriat civil pentru persoanele de același sex, iar Botswana a susținut o decizie care decriminaliza homosexualitatea, respingând o tentativă a guvernului de a respinge legea.

Apoi, membrii comunității LGBTQ+ au fost aleși în funcții de reprezentare politică. Tessa Ganserer și Nyke Slawik au devenit primele femei transgender care au câștigat mandate parlamentare în Germania.

Eduardo Leite a devenit primul guvernator declarat gay în Brazilia.

Acord pentru taxarea multinaționalelor

Statele G7 au ajuns la un acord în iunie care va determina multinaționalele să plătească mai multe impozite.

Decizia celor șapte țări puternic industrializate va face ca multinaționalele să plătească mai multe impozite în țările în care operează.

Acordul a prevăzut și impunerea unui prag minim de 15% pentru impozitul pe profit.

Este doar un început, dar mișcarea ar putea duce la un acord global care acum ceva vreme părea improbabil.

SUA au supraviețuit unei tensionate tranziții de putere

În vreme ce lucrurile nu sunt deloc roze în SUA, iar toate analizele sugerează un declin al democrației dincolo de Atlantic, America a scăpat totuși cu bine din unul dintre cele mai complicate momente din istoria recentă.

Asaltul de la Capitoliu din 6 ianuarie a zguduit nu numai SUA, ci întreaga lume, dar în cele din urmă, instituțiile democrației americane, și inclusiv oficiali republicani aflați în funcții de decizie, precum vicepreședintele Mike Pence, au făcut față atacului susținut din partea lui Donald Trump și a suporterilor săi.

Jocurile Olimpice de la Tokyo, organizate cu succes, în ciuda pandemiei

Amânate deja de anul trecut pentru vara aceasta, Jocurile Olimpice de la Tokyo păreau în pericol să se amâne iarăși, din cauza epidemiei din Japonia.

Nu s-a întâmplat așa, japonezii au mers mai departe, au organizat competiția, chiar dacă fără spectatori.

Și dacă inițial nimeni nu părea că are chef de noi întreceri sportive în plină criză sanitară, competițiile au oferit în cele din urmă tot felul de povești frumoase, de la performanța tânărului înotător român David Popovici la medaliile de aur împărțite de sportivii Italiei și Qatarului la săritura în înălțime.

Un pas spre responsabilizarea Facebook

Mărturiile lui Frances Haugen, fostă angajată a Facebook, au oferit lumii o imagine mai clară a felului în care funcționează mașinăria platformei cu miliarde de utilizatori, orientate spre profit și aproape deloc spre responsabilitate socială.

A fost vizibil faptul că oamenii au început să discute mai mult despre influența negativă pe care Facebook o are asupra democrației sau despre ușurința cu care comportamentul nesancționat de rețeaua socială încurajează conflicte soldate cu moarte și suferință în viața reală.

Rămâne de văzut ce anume este dispusă compania să facă pentru a corecta aceste probleme și ce sunt dispuse autoritățile să facă pentru a o responsabiliza.

Un an bun pentru (unele) animale

Rapoartele de mediu arată că multe specii de viețuitoare sunt în pericol, în mare parte din cauza activității omului, dar există totuși și vești bune la acest capitol.

10 lucruri bune care s-au întâmplat în 2021, un alt an complicat de pandemie, dar și de probleme economice și socialeUrșii panda au fost scoși de pe lista animalelor pe cale de dispariție FOTO: EPA

Ursul panda, spre exemplu, a ieșit de pe lista animalelor pe cale de dispariție, deși rămâne o specie amenințată.

Impunerea unor cote de pescuit înseamnă că viitorul tonului din Atlantic este ceva mai luminos.

Bizonii și lupii se întorc în Europa, populațiile de fluturi din California și New York explodează.

Energia regenerabilă a avut un an record

În decembrie, Agenția Internațională pentru Energie a anunțat că 2021 a fost anul cel mai bun pentru energia regenerabilă – 290 GW instalați la nivel global, în special turbine eoliene și panouri solare.

Tendința va fi accentuată probabil după decizia mai multor țări de a renunța treptat la utilizarea cărbunelui, dar majorarea prețurilor la energie din a doua jumătate a anului face ca lucrurile să fie complicate.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă